4 serii de carti care te vor fascina

  4 serii, 4 lumii diferite care te fascinează și te îmbie cu plăcerea nevinovata a cititului. Aceste serii de cărți m-au bucurat enorm trăind emoțiile protagoniștilor, uitând de orele care se scurgeau pe lângă mine în timp ce eu devoram fiecare pagina ca pe o bucățică de ciocolata după o lunga dieta.

 Al cincilea val – Rick Yancey

 

Imagini pentru seria al cincilea val

 Descriere

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic. 
Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.

 Părerea mea:

 Cassie, ea se transformă dintr-o fată firavă într-un personaj complex, puternic, profund care până la urmă își sacrifică tot ce are doar pentru a îndeplini țelul și pe cei iubiți. Acestă serie ne dezvăluie și o poveste de dragoste imposibilă și interzisă, Evan Walkel fiind un Amorțitor care ar fi trebuit să o omoare dar în schimb el o înalță și o face să devină o adevărată amenințare pentru extratereștri. O minunată poveste, complexă și vie. Poza este luată de pe The Fictional Universe

 

 Elias și spioana Cărturarilor - Sabaa Tahir

 

  Descriere

Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat.     
Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.
Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

 Părerea mea:


Chiar dacă sunt doar 2 cărții momentan, autoarea te vrăjește prin felul complex de a scrie, chiar și celor care nu le place istoria, fiind o carte pentru toată lumea, fascinând atât adulți dar și adolescenți. La acestă serie voi reveni și cu o recenzie.


Cei 100 - Kass Morgan

 

 

 

Descriere

După un război nuclear devastator, omenirea trăiește în nave spatiale, departe de suprafața radioactiva a Pământului. 100 de adolescenți delincvenți sunt trimiși într-o misiune periculoasa: trebuie sa recolonizeze planeta. Ar putea fi a doua șansa la viata sau... o misiune sinucigașă.
 Clarke a fost arestata pentru trădare și e bântuită de propriul trecut. Wells vine pe Pământ pentru fata pe care o iubește, dar oare ea îl va ierta? Bellamy vrea să-și apere sora. Glass a ajuns iar pe nava, dar acolo viata e la fel de periculoasa ca pe Pământ.
 Cei 100 trebuie sa lupte pentru viata într-un ținut sălbatic. Nu era în plan sa fie eroi, dar s-ar putea sa fie ultima speranță a omenirii.

 

 Părerea mea:

 

  O minunată serie care pe mine ma răvășit și merită toate laudele, chiar dacă atinge ușor problema globalizării, autoarea o împletește cu o frumoasă poveste de dragoste care te fascinează până la ultima pagină.  

 Alb ca zăpada - Salla Simukka

 

Descriere

E cea mai grea iarna din ultimii ani; străzile din Tampere, Finlanda, sunt înghețate și acoperite de zăpada. Si nimic nu contrastează mai tare cu albul zăpezii decât sângele. Lumikki Andersson, o adolescentă în vârsta de 17 ani, locuiește singură și merge la un liceu de arte. Și-a făcut o regulă din a nu se implica în lucruri ce nu o privesc. Totuși, această regulă este pusă la încercare în ziua când Lumikki găsește bancnote pătate de sânge în camera obscură a liceului. Dandu-și seama ca trei elevi de la liceul sunt amestec în acest incident, Lumikki se trezește înghițită în hatisul unei afaceri intenționale cu droguri.
Elisa, o fată din grupul celor trei, începe sa suspecteze ca tatăl său, polițist la departamentul de narcotice, are legătura cu întreaga poveste. Prinsa într-un vârtej amețitor de evenimente neprevăzute și încercând sa fugă de mafioți ruși si estonieni, Lumikki se confruntă cu situații-limita, care îi pun viață în pericol. Acum și adolescenții au o Lisbeth Salander a lor!
Lumikki Andersson, eroina trilogiei Alba-ca-Zapadă, a învățat să se apere singură și să nu aibă încredere în nimeni. E un lup singuratic și o supraviețuitoare. A fost agrestă brutal la școală, iar acum s-a mutat în Tampere, unde locuiește singură. Lumikki e inteligenta, sarcastică, are o anume duritate și îi place singurătatea. De asemenea, îi place sa se lupte corp la corp, să înoate în apa înghețate, să alerge și sa meargă la galerii de artă. A hotărât ca nu mai vrea sa-i fie niciodată frica de nimic.


 Părerea mea:

   Seria Alba-ca-Zăpada de Salla Simukka o superbă interpretare și adaptare a basmului copilăriei noastre în perioada contemporană. O altfel de Alba-ca-Zăpada, hardcore care nu te lasă să pleci din povestea ei până nu afli finalul.





 

 

Comentarii